Cine suntem

Partidul Social Democrat este cel mai important partid politic din România.

PSD-Cine-suntem (1)

De-a lungul timpului, am realizat proiecte, care au dezvoltat România și au contribuit la integrarea ei europeană și euro-atlantică. PSD ar putea fi numit „partidul bunăstării” sau al „creșterii economice” și asta pentru că, în perioadele 2001-2004 și 2012-2015, a adus creșterea economică în România. De fiecare dată când am guvernat România, am făcut-o bine, iar astăzi se văd rezultatele. Nu pe hârtie, ci în buzunarele fiecărui român. După o perioadă de criză prelungită, am creat din nou cadrul în care România să se dezvolte. Ne mândrim cu asta.
Un guvern PSD a aplicat pentru obținerea statutului de membru al Uniunii Europene în 1995. Apoi tot un guvern PSD a închis capitolele de aderare la Uniunea Europeană. Pentru că ne-a păsat de securitatea noastră, a tuturor, și pentru că am vrut să ducem România cu totul în Occident, am semnat acordul de aderare la NATO. Membrii PSD au obținut recunoașterea profesionalismului lor și astăzi ne bucurăm să fi oferit Uniunii Europene un comisar european.
Aceste rezultate ne-au asigurat accesul în elita politică internațională acolo unde suntem parteneri cu alte partide social-democrate în Partidul Socialiștilor Europeni și în Internaționala Socialistă.
În tot acest timp, am rămas fideli crezului nostru. Acela de a fi aproape de oameni și de a reduce distanțele sociale dintre aceștia, de a oferi o viață mai bună tuturor, în prezent, de a transforma creșterile economice în beneficii reale, palpabile, care răspund nevoilor fiecărui român.
Partidele rămân una din sursele centrale ale democrației. Fără ele, nu există societate democratică. Vremea în care cetățenii se întâlneau în Agora pentru a dezbate a trecut, această responsabilitate fiind delegată, prin intermediul Instituției Reprezentării, partidelor politice. Ca partid, suntem onorați că putem să satisfacem această funcție democratică. Ne vom lupta în continuare pentru a realiza acele proiecte de care românii au cu adevărat nevoie.
Așa cum se întâmplă adesea în politică, de-a lungul timpului, ne-au fost lipite multe etichete, unele onorante, altele mai puțin onorante. Dar noi, membrii PSD, am trecut peste toate și am rămas alături de partid, nu pentru că alcătuim cea mai mare formațiune politică din România, ci pentru că am crezut și credem în valorile social-democrate și într-un prezent mai bun pentru România.