Istoric

PSD-Istoric (1)

Începuturile social-democrației românești

Ideile socialiste au pătruns în Principatele Române prin intermediul tinerilor care își făceau studiile în străinătate, transferul de idei făcându-se mai ales pe filiera franceză, datorită predilecției pentru cultura franceză. Mai ales după revoluția de la 1848, ideile socialiste au fost propagate prin intermediul presei muncitorești și socialiste, reprezentate de Telegraful român (1865).

Analele tipografice (1869), Uvrierul și Lucrătorul român (1872). În jurul acestor publicații s-au format cercuri socialiste, în cadrul cărora s-au afirmat personalități ca Titus Dunca, Zamfir Arbore, frații Ioan și Gheorghe Nădejde. Constantin Dobrogeanu-Gherea, Nicolae Zubcu-Codreanu și dr. N. Russel au adus o infuzie nouă de idei socialiste, prin intermediul mai multor reviste, între care s-a remarcat Contemporanul (1881). În paginile acestuia au publicat articole socialiști de marcă – Constantin Dobrogeanu-Gherea, Vasile G. Morțun, Theodor Speranția, Sofia Nădejde, Anton Bacalbașa, Constantin Mille, Vasile Lateș, s.a. Ei au dat o orientare modernă mișcării socialiste românești, prin sprijinirea implicării în lupta politică legală.

Această orientare s-a concretizat prin apariția, în 1886, a studiului lui Gherea, Ce vor socialiștii români? Expunerea socialismului științific și Programul socialist, o analiză a societății românești care susținea formarea unui partid socialist românesc și o serie de revendicări democratice de perspectivă (votul universal, libertatea presei, egalitatea femeilor cu bărbații).

La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social – Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Din conducere făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ioan C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Christian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici. Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea și de programul de la Erfurt al social-democraților germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român. Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățământului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală. Partidul a adoptat o poziție moderată, în sensul acceptării cadrului constituțional existent, sub influența tripletei aflată la conducerea efectivă: Gherea – Nădejde – Morțun.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat Partidul Social Democrat Român (PSDR), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Christian Racovski, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu. Un rol important continuă să îl joace Dobrogeanu-Gherea, a cărui lucrare, Neoiobăgia a avut o influență importantă asupra orientării partidului. Legăturile cu alte partide social-democrate au fost întărite prin participarea la Congresele Internaționalei a II-a de la Basel (1912) și Copenhaga (1913), unde au fost adoptate rezoluții pacifiste.

 

Social-democrația românească în perioada interbelică

PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitând democratizarea țării și transformarea ei într-o societate socialistă. În decembrie 1918, PSDR și-a schimbat denumirea în Partidul Socialist, dar din rândurile sale s-au desprins mai multe facțiuni și grupuri disidente.

Congresul din 7 mai 1927 a hotărât centralizarea întregii mișcări socialiste prin constituirea Partidului Social-Democrat (PSD), iar printre membrii săi se numărau George Grigorovici, Constantin-Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Şerban Voinea, Iosif Jumanca, Ioan Flueraș, Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Theodor Iordănescu, Ion Pas.

 

Social-democrația după 1989

După Revoluția din 1989, perioada de tranziție de la comunism la democrație a fost gestionată, în mare parte, de partide cu vocație social-democrată. Din punct de vedere cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidul Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat continuator al social-democrației românești interbelice. Beneficiind de legitimitate istorică, PSDR nu a reușit, însă, să obțină și o legitimitate electorală aptă de a-l face să exercite o influență semnificativă asupra actului de guvernare. După o alianță temporară cu CDR, PSDR s-a aliat cu PD în 1995 în vederea participării la alegerile parlamentare din 1996. Noua alianță, Uniunea Social Democrată a participat la guvernare în cadrul coaliției CDR-USD-UDMR, dar existența sa a fost de scurtă durată, până în 1999.

La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvării Naționale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mișcare populară. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferință Națională a FSN, care l-a ales în funcția de președinte pe Ion Iliescu. Deși a câștigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenția Națională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de așezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moțiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democrației moderne europene”.

La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 FDSN, proaspăt înființat după sciziunea FSN, a obținut primul loc, iar Ion Iliescu a devenit președintele României cu 61,5% din voturi.

La un an de la constituire, FDSN și-a reafirmat orientarea social-democrată, cu prilejul Conferinței Naționale din 9-10 iulie 1993, când și-a schimbat denumirea în Partidul Democrației Sociale din România.

Între anii 1996-2000, PDSR s-a aflat în opoziție, perioadă în care a acumulat o experiență extrem de importantă și și-a construit în mod realist și pragmatic strategia pentru a reveni la putere.

În anul 2000, PDSR împreună cu PSDR și PUR, partid de orientare social-liberală, au constituit Polul Democrației Sociale din România (7 septembrie 2000). Acest bloc electoral a câștigat alegerile legislative din noiembrie 2000. Una dintre clauzele contractului politic dintre PDSR si PSDR a fost prevederea potrivit căreia, după alegeri, se va realiza fuziunea dintre cele două partide social democrate. Astfel, în 16 iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga, prin constituirea Partidului Social Democrat, rezultat din unificarea celor două partide.

La Congresul de constituire a PSD, Adrian Năstase a afirmat voința politică a noii formațiuni de a reprezenta social-democrația modernă, dinamică, racordată la problemele și prioritățile actualității. Preocuparea pentru conexarea doctrinară a PSD la noile realități a determinat apariția în 2002 a documentului „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”, material care propune principalele direcții de acțiune ale perioadei post-tranziție. La reuniunea de la Snagov din februarie 2003, președintele PSD, Adrian Năstase a afirmat că se consacră astfel refacerea unității social-democrate pe baze ideologice clare și neconflictuale, precum și concilierea dintre tradiția și modernitatea stângii democrate românești”

Procesul de unificare și modernizare a stângii democrate românești a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaționale – Internaționala Socialistă și Partidul Socialiștilor Europeni.

În iunie 2005 PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiștilor Europeni. PSD a dezvoltat relații consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene, semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno – germane (PSD-SPD). PSD a semnat acorduri de cooperare și parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate, având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formațiuni ale Internaționalei Socialiste.
Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea și consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democrației în România, atât din punct de vedere instituțional, cât și ideologic.

La Congresul din 21 aprilie 2005 Mircea Geoană a devenit președinte al PSD. În 2005 a fost lansat un manifest al PSD, sub titlul “România europeană – România solidarității sociale”. Documentul reprezintă un pas important către racordarea doctrinară a PSD la realitățile interne și europene. La 10 decembrie 2006 a avut loc un Congres Extraordinar al PSD, care l-a reconfirmat pe Mircea Geoană în fruntea PSD, iar Ion Iliescu a devenit Președinte de Onoare, în semn de respect și apreciere a rolului și contribuției acestuia la promovarea idealurilor și valorilor social-democrate.

La Congresul PSD din 20 februarie 2010 președinte al PSD a devenit Victor Ponta, acesta asumându-și obiectivul de a nu repeta greșelile din istoria recentă a partidului. În fiecare an, direcția politică a PSD a fost validată în cadrul Congreselor PSD.
În 2010, a fost lansat programul PSD – România corectă – care a inspirat multe din propunerile făcute de PSD pentru programele sectoriale lansate de USL.

Pe data de 5 februarie 2011, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin semnează protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale (USL), iar pe 1 septembrie Tribunalul București admite acțiunea de înregistrare a alianței politice dintre PSD și ACD, denumită Uniunea Social Liberală (USL).

În martie 2011, PSD a fost alături de sindicaliștii care au protestat împotriva modificărilor la Codul Muncii. De asemenea, în octombrie 2011, liderii USL au fost alături de cei 70.000 de protestatari care au susținut ”Moțiunea populară”, semnată de 2,2 milioane de români.
PSD a creat în ultimii ani o foarte bună relație cu liderii socialiști din Europa: Serghei Stanișev, Hannes Swoboda,  Martin Schulz sau George Papandreou. Pentru prima dată, în România a avut loc o acțiune a PES de amploare – reuniunea grupului europarlamentarilor S&D, în vara anului 2012.

Președintele PSD s-a întâlnit, în calitate de lider al partidului, cu socialiști din: Franța, Italia, Danemarca, Spania, Polonia, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, Serbia.

În România au venit, în mai multe rânduri, liderii cei mai importanți ai PES: Serghei Stanișev, Hannes Swoboda, Phillip Cordery, Martin Schulz.

Victor Ponta, președintele PSD, a deținut funcția de prim-ministru în guvernul Uniunii Social-Liberale începând cu luna mai 2012, în urma aprobării de către Parlament a programului de guvernare. Noul cabinet, susținut de voturile majorității parlamentarilor a survenit după ce Uniunea a reușit să sprijine cu succes o moțiune de cenzură împotriva cabinetului de dreapta.

Liviu Dragnea a fost ales președinte al PSD în cadrul scrutinului intern al PSD din data de 11 octombrie 2015 și validat în funcția de Președinte PSD la Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat din data de 18 octombrie 2015. În cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, din data de 22 iulie 2015, Liviu Dragnea fusese ales Președinte interimar al PSD. În perioada 21 decembrie 2012 – 15 mai 2015, Liviu Dragnea a fost vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în Guvernul condus de Victor Ponta. În perioada 20 aprilie 2013 – 20 mai 2015, Liviu Dragnea a îndeplinit funcția de Președinte executiv al PSD.

Liviu Dragnea s-a întâlnit, în calitate de lider al partidului, cu lideri socialiști europeni ca Martin Schulz, Serghei Stanișev sau Gianni Pittella, creând astfel o relație apropiată între PSD și familia socialistă europeană.

În discursul său din cadrul Congresului Extraordinar al PSD din 18 octombrie 2015, Liviu Dragnea a punctat mai multe direcții de dezvoltare ale partidului, în viziunea sa. Astfel, Partidul Social Democrat se va deschide către membrii săi, către societate și către o politică profesionistă, președintele PSD subliniind nevoia partidului de a construi o nouă generație de lideri. Partidul Social Democrat va face o politică a celor mulți și se va orienta și către comunitățile mici din țară și către românii din străinătate. În viziunea lui Liviu Dragnea, proiectele prioritare ale Partidului Social Democrat vor trebui să fie refacerea încrederii dintre oameni, reafirmarea ideii că stânga înseamnă progres și șanse egale, întărirea statului de drept, susținerea reconstrucției presei și construirea unui proiect pentru România.