Cine suntem

Cine suntem

Partidul Social Democrat este cel mai important partid politic din România. De-a lungul timpului, am realizat proiecte, care au dezvoltat România și au contribuit la integrarea ei europeană și euro-atlantică. PSD ar putea fi numit „partidul bunăstării” sau al „creșterii economice” și asta pentru că, în perioadele 2001-2004 și 2012-2015, a adus creșterea economică în […]

Istoric

Istoric

Începuturile social-democrației românești Ideile socialiste au pătruns în Principatele Române prin intermediul tinerilor care își făceau studiile în străinătate, transferul de idei făcându-se mai ales pe filiera franceză, datorită predilecției pentru cultura franceză. Mai ales după revoluția de la 1848, ideile socialiste au fost propagate prin intermediul presei muncitorești și socialiste, reprezentate de Telegraful român […]

În ce credem

În ce credem

Credem în egalitatea de șanse. Credem în valorile democrației, în dreptul la proprietate și în libertate, credem în fiecare român și în România. Credem într-un învățământ finanțat de stat.   Credem într-un sistem de sănătate subvenționat de stat.   Ne dorim un sistem de taxare progresivă pentru a reduce distanțele între grupurile sociale.   Credem […]